Floare de colț
Când s-a născut era lumină
Pe colțu-nsingurat de stâncă
Si-a așteptat ziua sa vină
Căldura soarelui sa strângă
Un vis frumos născut din piatra
Si dăruit privirii noastre
Pe stânci golașe ni-se arată
Tânjind spre zările albastre
E albul unei flori de stâncă
De soartă aruncat aiurea
Ce in prăpastia adâncă
Privește cum se naște lumea
E dorul omului de creste
De inălțimile ce cheamă
De-a stâncilor rece poveste
De-a muntelui eternă rană
Si v-a rămane-nsigurată
Plăpânda floare-a crestelor
De ani și ani aici uitată
In măreția munților
Rămâi, rămâi, micuța floare
Si stai de veghe pe-nălțimi
Vom reveni și fiecare
Te va purta mereu in inimi.
No comments:
Post a Comment