Povestea asta e atât de veche si atât de putin cunoscuta, încât cuvântul scofală si-a pierdut in totalitate înțelesul original, si nici măcar dicționarele nu-i mai atribuie semnificația initiala, pentru ca daca sunteti suficient de curioși sa cautați in dictionar, veți gasi pricopseala, folos, isprava . Daca aveti inspirația sau norocul de a cauta verbul a scofăli , atunci veti intalni primul indicu al sensului acestui cuvant , a găti bine, a face mâncăruri bune. Pentru ca pur si simplu , scofala este un fel de mâncare :-D .
Străveche găteala româneasca, scornita si înfăptuita pe plaiurile mioritice, de către ciobanii urcați sus la munte, scofala e o bunătate de budinca făcuta din ce se afla la îndemâna prin preajma stânii, iar când ceaunul plin cu scofala fierbinte îndestulează bacii înfometați si câțiva turiști la fel de flamanzi , atunci chiar ca a fost scofala mare :-D. Pentru cei ce vor sa facă si ei o scofală rețeta e urmatoarea : un kg de ciuperci , o bucata de caș dulce , o bucata de urda, un căuș de smântâna, o fărâma de caș dospit si sărat, un pic de brânza de burduf , un pic de telemea , 1-2 linguri de unt, 1-2 cepe , o căpățâna de usturoi , cimbrișor si boabe de ienupăr, verdețuri care mai sunt la îndemâna sau fructe de pădure. Se toaca ceapa si se taie ciupercile in bucati mari, si apoi se rasolesc prin unt încins. Se fărâma branzeturile, se pisează pasta ienupărul, cimbrișorul si usturoiul , se freacă cu smântâna si se amesteca toate cu ciupercile pe foc pana se leagă. Verdețurile tocate se presară la sfârșit amestecând si lăsându-le la foc inca câteva minute. Se servește cu mămăliga si lapte covăsit.
PS: am cules rețeta din cartea Bucate,Vinuri si Obiceiuri Românești scrisa de Radu Anton Roman , o persoana care prin emisiunile tv făcute acum câțiva ani mi-a mai lărgit si mie orizonturile in privința traditiilor culinare ale poporului nostru .
No comments:
Post a Comment